Oricâte planuri aș pune pe hârtie, oricâte idei aș avea, oricâte imbolduri sau presiuni, nu fac nimic fără motivație. Uneori mă mobilizez mai bine când sunt pe ultima sută de metri, alteori ultima sută de metri mă sufocă. Motivația mi se pare că se obține cel mai greu, nu e ca și cum apare brusc doar după ce mi-am stabilit pașii de acțiune și e de ajuns că știu ce am de făcut. Nici măcar când știu care îmi este răsplata, nu mă activez. Am tot încercat să găsesc punctul comun pentru reușitele mele și am ajuns la concluzia că motivația mea pleacă de la o nemulțumire, mai exact de la ceea ce simt atunci. Durerea a fost cel mai puternic factor hotărâtor. A fost suficient de tare încât să mă facă să acționez. Nici măcar dorința dusă la nivel de obsesie nu m-a urnit la fel de bine.  În fond, tot ce facem ar trebui să fie după cum simțim, nu?Și dacă doare destul de tare, sigur vei face ceva în sensul ăsta.