De perioada liceului îmi amintesc cu drag de fiecare dată. Am trăit experiențe minunate, am avut o gașcă genială, ne-am distrat și am învățat împreună, ne-am susținut și ne-am acceptat cu bune și rele. ”Împreună la bine și la rău” spune tot. Eh, timpul trece, noi ne facem mari și serioși și ne uităm cu uimire și stupoare la ce face generația nouă. Am început să folosim expresiile părinților noștri:”tineretul din ziua de azi”, ”atâta destrăbălare și impertinență!!” care ne amuză și ne îngrijorează în același timp..semn de bătrânețe 🙂 .
Pe bune? Chiar uităm atât de ușor? E clar că sunt diferențe majore între generații, chiar mi se pare normal să fie, doar suntem în continuă schimbare din ce în ce mai rapidă, evoluăm de la o zi la alta. Tot aud cum oameni de o vârstă cu mine, relativ tineri aș zice :)) , se minunează siderați de cât de impertinenți sunt adolescenții, de tupeul pe care îl au, și brusc fac comparații cu ce făceau ei în aceeași perioadă a vieții. Ei cresc parcă mai repede decât noi, sunt mai rapizi, mai deschiși, știu să se exprime, să aibă opinii, realizează mai devreme ceea ce vor. De ce să-i certăm pentru că ei pot face ce nu se inventase încă pe vremea noastră? Pentru că au acces la internet pe telefonul mobil( pff..nici nu visam la așa ceva), pentru că organizează ieșiri sub formă de evenimente pe facebook în loc să strige de la un balcon la altul, pentru că își fac poze și video-uri ( am doar niște poze pe suport de hârtie într-un album foto)?
În loc să-i condamnăm pentru diverse comportamente actuale, dar care îi pot dezavantaja pe viitor, îi putem ajuta să înțeleagă ce se întâmplă cu ei, și în jurul lor. Lucrurile se schimbă cu aceeași viteză atât pentru adulți cât și pentru adolescenți, nu trăim pe planete diferite. Tocmai pentru că ești adult și ai un bagaj de experiență, poți împărtăși din cunoștințele tale. Eu cred că acum se pune presiune mult mai mare pe ei. Programă școlară încărcată, vacanțe date aiurea, concursuri, cursuri extrașcolare…și lista poate continua. Mă aflu în rolul de mătușă de adolescente și le admir că rezistă. Serios! În haosul vacanțelor multe dar mărunte în care nu ai timp mai de nimic, al manualelor prost inspirate, al olimpiadelor și concursurilor, să te poți relaxa e cam greu. Când să mai aibă timp de recreere, socializare, proiecte pe care să le facă strict pentru bucuria lor personală?
Nici nouă nu ne plăcea critica și ne conformam mai greu, acceptam cu greutate părerile care nu ne aparțineau. Ei pot acum să spună ce gândesc, trebuie doar ajutați să se exprime corect, trebuie înțeleși și ascultați pentru a putea fi mai buni decât noi.
Îi ajutăm, da? Cu zâmbetul pe buze când recunoaștem încăpățânarea, cu răbdare când întâmpinăm refuz, cu glume când apar lacrimi, dar mai ales cu TIMP.